Timp și veșnicie

Mare greşeală este să zici la tinereţe: voi avea grijă de suflet mai la bătrâneţe. Dar la bătrâneţe nu te ajută cu nimic făgăduinţa neîmplinită de la tinereţe.

Fiecare clipă, că e la tinereţe, că e la bătrâneţe, este un moment al mântuirii. Trăieşte momentul. Cine este viu, cine trăieşte momentul, cucereşte viitorul şi nu se teme de trecutul negativ. Ne trebuie o stare de prezenţă continuă. Mare greşeală este să zici la tinereţe: voi avea grijă de suflet mai la bătrâneţe. Dar la bătrâneţe nu te ajută cu nimic făgăduinţa neîmplinită de la tinereţe.

Avem nevoie de o stare de prezenţă interioară, nu doar de nevoinţă. Dacă faci nevoinţă începi să ai pretenţii: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi şi Tu ceva...” Nu merge. Starea mea, de existenţă umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendinţă de mai mult, totdeauna eşti nemulţumit de tine. Nemulţumit, dar liniştit. Cine  sunt?  De  ce  sunt?  Ce  urmează?  Vine moartea, care este o realitate. Vă repet, moartea nu vine să îi faci o cafea, ci vine să te ia. Atunci o să vadă omul că sfaturile marilor părinţi despre gândul la moarte n-au fost simple vorbe. Când  soseşte  moartea,  atunci  devii  cel  mai mare teolog. Atunci îţi dai seama că ai pierdut o viaţă întreagă, ţinând cont de faptul că cel mai scump lucru la Dumnezeu este timpul pe care ni-l dă să trăim. Acesta e cel mai scump. La moarte intri într-un necunoscut, dar nu pentru o mie de ani, ci pe veci! Atunci îţi dai seama şi se cutremură toate în tine. Acum, o cruce e scumpă de tot. E preţioasă pentru că suntem înconjuraţi de împotriviri, de necredinţă... De aceea e necesară o stare de prezenţă continuă, oriunde ai fi, orice vârstă ai avea. Să ne gândim mereu la Dumnezeu, să căutăm mereu să-L avem pe Dumnezeu prezent în viaţa noastră, clipă de clipă. Să  ai  încredere  desăvârşită  în  tot  ce  a  spus Mântuitorul. Ce vreţi un dar mai mare ca Acesta? Că noi am primit în dar pe Hristos şi am dat şi noi, firea omenească, în dar pe Maica Domnului – desăvârşirea  desăvârşită.  Hristos  stă  la  dispoziţia noastră, a mea, a ta, aşa cum suntem fiecare dintre noi. Suntem fiinţe create de Dumnezeu, restaurate de Dumnezeu, salvate de Dumnezeu continuu, căci în fiecare moment avem nevoie de ajutor divin. Eu, personal – judec după inima mea –, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva.

Consider că în România e cea mai adecvată viaţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşmanilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născutatâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie neglijate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare. Deci o stare de prezenţă continuă este o stare de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe nimeni  faptul  acesta,  că  era  Dumnezeu  întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fi ecare la mormânt. Dar să nu fi e prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu. Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la credinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fiule?” Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispoziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nicio mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spunem: „Ţie Ţi-am dăruit Doamne toată viaţa mea.”„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru împăraţi. Am venit pentru cerşetori.” Hristos a fost Împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi.  Suntem  prea  iubiţi  de  Dumnezeu.  Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, puturos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandolină, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesitate în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti. „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să suport!” Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

(Revista ,,Cuvinte către tineri”, Mănăstirea Putna, fragment consemnat de Mircea Tulcan)

Citește alte articole despre: cuvinte catre tineri, timp, vesnicie, pocainta
„Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează.”
- Mitropolitul Nicolae Bălan -